Explore
Also Available in:

Pături sedimentare

de Tas Walker

stock.xchng

De pe Echo Point, la vest de Sydney, Australia, vizitatorii au o vedere panoramică a Celor Trei Surori – rămăşiţele pitoreşti ale unui afloriment uriaş de piatră crăpat şi care se balansează pe marginea unei văi largi. În depărtare, poţi vedea acelaşi strat sedimentar în vârfuri verticale, care se întind cât vezi cu ochii. Aceste straturi sedimentare există şi sub pământ – mai departe decât bănuiesc mulţi: până la 100 km (60 mile) de Oceanul Pacific, până la 200 km, nord şi 200 km, sud.1 Ele formează o parte din bazinul Sydney, o structură geologică unde straturile de sedimente ajung până la o ADâncime de 3 km (2 mile) – vezi fig. 1.2

Poţi vedea acelaşi model geologic dacă stai pe vârfurile Marelui Canion (Grand Canyon) din USA de vest. Când priveşti de pe marginea abisului, te minunezi de straturile de rocă orizontale care decorează pereţii – acelaşi model pe ambele părţi ale canionului.

Unele straturi formează vârfuri ascuţite, altele se fărâmiţează în paravane înclinate. Pentru că este atât de puţină vegetaţie împrejur, straturile pot fi văzute clar şi chiar zărite în ceaţă de la distanţă. De fapt, aceste formaţiuni sedimentare au fost recunoscute de la o distanţă de mii de kilometri, din America de Nord.3

Click pentru imaginea mărită

Geologul britanic Derek Ager, în cartea sa The Nature of the Stratigraphical Record4, şi-a exprimat uimirea despre modul în care straturile de rocă sedimentară s-au întins pe mii de kilometri de-a lungul continentelor. Ele sunt ca o pătură şi sunt relativ subţiri comparativ cu suprafaţa pe care o acoperă.

Click pentru imaginea mărită

El a menţionat paturile de cretă care formează faimoasele Vârfuri albe de la Dover, din sudul Angliei şi a explicat că acestea se mai găsesc în Antrim, în Islanda de Nord. Alte urme ale acestui pat de cretă se mai întâlneşte în nordul Franţei, în nordul Germaniei, sudul Scandinaviei, până în Polonia, Bulgaria şi, în cele din urmă, în Turcia şi Egipt. El a descris multe asemenea cazuri, şi totuşi după aceea a spus: „Există chiar şi mai multe exemple ale acestor unităţi subţiri care se găsesc pe suprafeţe imens de mari…”

Un alt exemplu pe care Ager l-ar fi putut menţiona este Marele Bazin Artesian. Acesta acoperă cea mai mare parte din Australia de Est (figura 2) şi stratul’său caracteristic se întinde fără întrerupere pe distanţe de mii de kilometri.5 Elementele acestui strat pietros menţin un volum imens de apă subterană, care le permite crescătorilor de vite’să-şi pască animalele şi’să locuiască în regiunile periferice aride. (figura 3)

Una din formaţiunile dinăuntrul bazinului, deseori menţionată la ştiri, când companiile de petrol şi gaz forau acolo, este aşa-numita Piatră Hutton. Această formaţiune de piatră, o ţintă uşor de recunoscut, a fost îngropată la 2 km (1, 2 mile) în mijlocul bazinului, dar marginile sale ies la suprafaţă – în regiuni precum Carnavon Gorge din Queensland.

Straturi de sedimente care au acoperit suprafeţe aşa de mari indică ceva neobişnuit care s-a petrecut în trecut. Astăzi, straturi de sediment nu se mai depozitează de-a lungul suprafeţelor vaste de pe continente; dacă s-ar depozita, oamenilor le-ar fi dificil’să supravieţuiască. Ci acum sedimentarea este localizată, restrânsă la deltele râurilor şi de-a lungul benzilor înguste de pe coaste.

O caracteristică interesantă a acestor straturi sedimentare este că ele conţin dovada unei depozitări rapide şi active. Geologii descriu straturile diferite ca pe un „mediu fluvial” sau ca pe un „sistem de curenţi împletiţi de o energie foarte puternică” 6, ceea ce, cu alte cuvinte, însemnă că sedimentele au fost depozitate de un volum imens de ape, rapid curgătoare, care au acoperit o mare suprafaţă.

Această dovadă sugerează o catastrofă acvatică care a afectat toate continentele. Ea aduce aminte de catastrofa descrisă în Biblie – potopul lui Noe (Genesa 6-9). Dar oamenii nu fac conexiunea între aceste sedimente şi potopul lui Noe pentru că se spune că rocile au sute de milioane de ani. Dar au într-adevăr această vârstă? Trebuie’să fim atenţi că aceste „perioade” citate au fost calculate presupunând că sedimentarea a fost înceată şi graduală, motiv pentru care este nevoie de milioane de ani. Dar o inundare catastrofică a continentelor, aşa cum indică dovezile, însemnă că rocile au fost depozitate rapid, nu în timp de milioane de ani.

Data viitoare, când stai şi priveşti straturile geologice care se întind de-a lungul peisajului, imaginează-ţi că aceste roci cuprind de asemenea continente întregi. Aminteşte-ţi că ele sunt un martor vizibil al realităţii celei de-a doua mari catastrofe din toate timpurile (potopul lui Noe, care s-a petrecut acum 4500 de ani) – chiar sub ochii noştri.

Referinte si note

  1. Jones, D.C. and Clark, N.R., Geology of the Penrith 1:100,000 sheet 9030, NSW Geological Survey, Sydney, p.3, 1991. Înapoi.
  2. Branagan, D.F and Packham, G.H., Field Geology of New South Wales, Department of Mineral Resources, Sydney, p.38, 2000. Înapoi.
  3. Sloss, L.L.(ed.), The Geology of North America, Vol. D-2, Sedimentary Cover—North American Craton: U.S., The Geological Society of America, ch. 3, p. 47–51, 1988. Înapoi.
  4. Ager, D., The Nature of the Stratigraphical Record, MacMillan, pp. 1–13, 1973. Înapoi.
  5. Assessment of Groundwater Resources in the Broken Hill Region, Geoscience Australia, Professional Opinion 2008/05, ch. 6, 2008; http://www.environment.gov.au/water/publications/environmental/groundwater/broken-hill.html. Înapoi.
  6. Day, R.W., et al., Queensland Geology: A Companion Volume, Geological Survey of Queensland, Brisbane, pp. 127–128, 1983. Înapoi.

Helpful Resources

The Geologic Column
by John K Reed, Michael J Oard
US $15.00
Soft cover