Nu poţi bea lapte? Eşti „normal”!

de David Catchpoole

iStockphoto

Pentru mulţi oameni, este suficient să se menţioneze cuvântul „lapte” ca ei să-şi amintească de greţuri, balonări, crampe, diaree şi poate uneori de probleme cu „gaze” şi respiraţia urât mirositoare. Unii au făcut analize medicale care au diagnosticat cauza acestor simptome, şi anume: „intoleranţă la lactoză”.

Oamenii care tolerează lactoza pot digera laptele, dar cei celor care le lipseşte enzima numită lactază – care descompune lactoza din lapte – nu pot digera laptele. (Notează diferenţa lactază şi lactoză.) Totuşi, alţii pot să nu ştie că sunt „deficienţi” de lactază şi să nu-şi dea seama că băutul laptelui provoacă reacţii de greaţă etc.¹

Timp de mulţi ani, intoleranţa la lactoză a fost privită ca anormală şi a fost folosită de mulţi ca o dovadă a evoluţiei umane. Ca măsură a „progresului” evoluţiei, se părea că băutul laptelui se potriveşte perfect stereotipului. Europenii nordici, cu tenul mai deschis, păstrau şi la maturitate întreaga activitate intestinală a lactazei, în contrast puternic cu acea populaţie a lumii care avea tenul mai închis la culoare şi care putea digera laptele doar când erau bebeluşi sau copilaşi. Ei bine, iată cum stau lucrurile.

De fapt, „deficienţa de lactoză” la adulţi nu este anormală, ci normală! Cercetările au arătat că gena pentru lactază încetează în mod normal când copiii sunt înţărcaţi. Iar o mutaţie genetică care dă naştere producţiei de lactază ce nu încetează este dovada abilităţii unor oameni de a bea lapte când sunt adulţi.

Aşadar, acum s-a produs o schimbare dramatică în terminologie, şi anume: cei care nu pot digera laptele nu mai sunt numiţi „deficienţi de lactază”. În schimb, acum ei sunt consideraţi normali, în timp ce acei adulţi care reţin enzimele ce permit digerarea laptelui sunt numiţi „persistenţi în lactază.”^2,3

Mai mult, diferite mutaţii pot face ca producţia de lactază să nu mai înceteze după înţărcare. Mutaţia care permite persistenţa lactazei la europenii nordici⁴ este diferită de mutaţia africanilor estici care sunt persistenţi de lactază.⁵Cercetările au identificat trei mutaţii diferite (pe aceiaşi linie de ADN ca a speciei europene) în diferite populaţii africane din Tanzania, Kenya şi Sudan.⁶

Termenii evoluţioniştilor au creat confuzie

Descoperirile au dat peste cap în mod dramatic noţiunile evoluţioniste anterioare. Toţi cei fascinaţi de ideea că oamenii de culoare sunt mai puţin evoluaţi decât cei albi trebuie să se confrunte cu faptul că s-a dovedit că africanii de culoare au mutaţii genetice care au dat naştere la persistenţa de lactază – unii dintre ei au avut toate cele trei mutaţii descoperite până acum în acea regiune.⁷ Având în vedere cele spuse până acum, este interesant să facem o referinţă comparativă la o persoană de culoare albă, renumită, şi anume Charles Darwin. Unele din simptomele acestei „boli misterioase”⁸, găsite de el, respectiv „diaree, greaţă şi gaze”⁹ frecvente, se potrivesc cu simptomele cauzate de intoleranţa la lactoză.

O altă zguduire pentru evoluţionişti a fost afirmaţia cercetătorilor că cea mai obişnuită specie a apărut „cel mai recent între 3000 şi 7000 de ani în urmă”.⁷ Antropologul Diane Giffort-Gonzalez, de la Universitatea din California spune că descoperirile mutaţiilor multiple recente, care apar în mod independent, schimbă modul în care ei concep istoria umanităţii. „Până în momentul în care geneticienii şi-au adus contribuţia, noi ceilalţi am crezut întotdeauna că evoluţia s-a petrecut foarte încet şi gradual.”¹⁰

Oricum, nu este prima dată când evoluţioniştii au fost surprinşi de viteza schimbărilor genetice.¹¹

Şi totuşi, ei susţin că e vorba de evoluţie. „Acesta este cel mai bun exemplu de evoluţie convergentă umană din câte am văzut vreodată” spune geneticianul Joel Hirschhorn, de la Spitalul de copii din Boston, Massachusetts.¹⁰ Dar observaţi că aceste schimbări genetice nu reprezintă „o evoluţie” în sens ascendent către un om care poate bea lapte, ci sensul este descendent, şi anume informaţia s-a pierdut (mecanismul normal de încetinire a producţiei de lactază după înţărcare).¹² Mai degrabă, aceasta este un exemplu al selecţiei, aşa cum însuşi Hirschhorn a continuat să recunoască: „Persistenţa lactazei a fost întotdeauna un exemplu clar al selecţiei, dar acum va deveni un exemplu clar într-un sens cu totul diferit.¹⁰

Comentariile făcute de Hirschhorn mai evidenţiază doi factori cheie care subliniază problema creaţie-evoluţie. În primul rând, flexibilitatea extremă a teoriei evoluţioniste. Pur şi simplu, dovezile nu contează – teoria evoluţionistă îşi poate schimba întotdeauna strategia. În al doilea rând, clasica tactică de fraudare a interschimbării „evoluţiei” cu „selecţia”. Dar selecţia naturală nu este evoluţie.¹³

Un alt rezultat neaşteptat al cercetării mutaţiei băutului de lapte din Africa de Est l-a reprezentat descoperirea că populaţia Hadza din Tanzania „manifestă un nivel surprinzător de ridicat de persistenţă a lactazei în ciuda faptului că nu prea au de-a face cu vitele.”¹⁰ Aceasta a condus la următoarea sugestie evoluţionistă radicală: „O posibilitate este că, deşi acum ei sunt în general vânători-culegători, s-ar putea ca strămoşii lor să fi fost păstori.”¹⁰ Chiar dacă această idee vine împotriva liniei evoluţioniste tradiţionale, ea este corectă din perspectivă biblică. Mai mult, nu este prima dată când evoluţioniştii au trebuit să se confrunte cu dovada că populaţiile de vânători-culegători din ziua de azi au practicat creşterea animalelor – contrar cu ideile susţinute de ei.¹⁴

Faptul că eşti un „mutant” poate fi un lucru avantajos

Deşi pierderea abilităţii de a opri producţia de lactază după înţărcat este o pierdere de informaţie (o schimbare în sens descendent), mutaţia conferă câteva avantaje clare în zonele în care laptele este disponibil. „Costul” mutaţiei (energia în plus de care este nevoie ca să se continue producţia de lactază după înţărcat) ar fi mai mult decât „compensat” de posibilitatea de a extrage fără probleme energia şi nutrienţii din lapte.¹⁵

Aşadar, în ce perioadă de timp ar fi putut apărea mutaţia băutului de lapte? Din perspectivă biblică, mutaţia a apărut pentru prima oară după Cădere (nu au existat mutaţii în lumea pe care Dumnezeu a creat-o perfect, Genesa 1:31). Nu există nici o referinţă la băutul laptelui înaite de Potop (cu cca. 4500 de ani în urmă), dar până în timpul lui Avraam, oamenii consumau cu siguranţă produse lactate (Genesa 8:8)¹⁶ Şi există, de asemenea, multe referinţe la Israel ca fiind ţara unde „curge lapte şi miere” (ex. Levitic 20:24).¹⁷

Pentru că Adam şi Eva au fost perfecţi din punct de vedere genetic, ei nu au suferit mutaţia băutului de lapte. Aşadar, putem presupune că nu au băut lapte. Chiar şi evoluţioniştii recunosc că statutul original al omului era într-adevăr „intolerant la lactoză.” Geneticianul Leena Peltonen de la Universitatea din California a făcut următoarea remarcă: „Mi se pare ironic că o aşa numită boală („deficienţa de lactază”) reprezintă de fapt condiţia originară.”¹⁸

Aşadar, cei care sunteţi adulţi şi nu puteţi bea lapte fără să vă fie greaţă (sau mai rău), vă puteţi bucura că voi sunteţi mai aproape de primul bărbat şi de prima femeie care au fost „perfecţi fizic” decât cei care sunt „mutanţi” băutori de lapte!