Mercur–mica planeta care pune probleme mari evolutiei

A doua cea mai mica si cea mai rapida planeta a sistemului nostru solar in provoaca surprize

de Spike Psarris

Mercur – una din cele noua planete ale sistemului nostru solar, cea mai apropiata de soare. Este una din cele mai mici planete, numai Pluto (ce mai indepartata) fiind mai mica. Chiar si Ganimede (una din lunile lui Jupiter) si Titan ( o luna a lui Saturn ) sunt mai mari. Totusi, micuta planeta are destul de multe de spus despre originea sistemului nostru solar.

Mercur este o planeta a extremelor. Latura planetei care este orientata spre soare, ajunge la temperaturi apropiate de 430°C ( mai mult decat necesar pentru a topi plumbul ), in timp ce pe partea intunecata temperatura scade pana la-170°C. Mercure se roteste in jurul soarelui la fiecare 88 de zile, si are o carateristica neobisnuita, se roteste in jurul axei sale de 3 ori pentru fiecare doua orbite complete.

Mare parte de informatiile de care beneficiem despre Mercur provin din zborul sondei Mariner 10 din anii 1974-’75. Lipsita de varietatea si culorile altor planete, suprafata pietroasa si plina de cratere se aseamana cu cea a Lunii. [vezi poza de mai jos]. Dar cu adevarat interesante la Mercur sunt lucrurile care nu se vad.

Oamenii de stiinta au descoperit ca Mercur are cea mai mare densitate dintre toate planetele cunoscute (in afara de Pamant). Mercur este atat de densa incat se crede ca are un miez de fier care ocupa 75% din diametru.¹ Aceasta densitate extraordinara a generat foarte multa confuzie in astronomia evolutionista. Evolutionistii sunt de acord cu modele ale formarii planetare…. dar modelele lor spun ca Mercur nu ar trebui sa aiba nici pe departe aceasta densitate.

Coliziunea cu evolutia

Dupa decenii de lupta, majoritatea astrofizicienilor de azi au cedat si au admis ca densitatea mare a lui Mercur nu poate fi explicata folosind modelele dezvoltarii lente si graduale.

Mariner missions of the 1960s and 70s

Mariner 10 a fost ultima sonda din generatia ei si prima care a folosit forta gravitationala a unei planete (Venus) pentru a ajunge la alta (Mercur). A fost lansata in 1973 si a ajuns la Mercur pe 29 Martie 1974. In anul care a urmat, a realizat 10.000 de poze ale planetei si a cartografiat 57% din suprafata ei, inainte de a isi epuiza resursele. Acum orbiteaza in jurul Soarelui.

Explicatia preferata este ca acum miliarde de ani, un obiect de mari dimensiuni a lovit Mercurul, indepartand astfel materialul de densitate mai mica si lasand in urma planeta de densitate mare pe care o vedem astazi.²

Considerati implicatiile acestei teorii. Evolutionistii au admis ca existenta planetei pe care o vedem astazi nu poate fi explicata prin procesul evolutionar lent si gradual! Aceasta este o recunoastere uimitoare. In loc, ei propun o coliziune catastrofica in istoria indepartata. Care este dovada acestei coliziuni? Numai ca Mercur ar contrazice evolutia daca nu ar fi asa!

In repetate randuri in astronomie, coliziunile cosmice sunt invocate ca un fel de bagheta magica care salveaza teoriile evolutioniste din fata faptelor. Mercur este prea dens pentru evolutie – asa ca, acum multi ani ceva trebuie sa se fi lovit de planeta si in mod convenient a indepartat partile de densitate mica. Evolutionistii flutura “bagheta magica a coliziunii” atunci cand au chef, si totusi iau un deradere ca “nestiintifica” credinta crestina intr-un potop catastrofic global, in ciudate dovezilor fizice si istorice abundente.

Mercurul magnetic

Provocarile pe care Mercur le lanseaza la adresa naturalismului nu se limiteaza doar la densitate. Evolutionistii au mai primit un ghiont atunci cand a fost descoperit campul magnetic al planetei. Pentru a intelege de ce aceste ridica noi probleme, trebuie sa intelegem ideile evolutioniste despre magnetismul planetar.

Majoritatea planetelor din sistemul solar au campuri magnetice semnificative. De unde provin acestea? Evolutionistii (si creationistii care sustin teoria pamantului vechi) folosesc o teorie a ‘dinamului’, care necesita ca acele planete care un camp magnetic sa aiba si miezul din metal topit.

Printr-o serie complicata de evenimente, miscarile fluidului din interiorul miezului se presupune ca ar genera campul magnetic. Evolutionistii cred aceasta teorie deoarece este singurul mecanism pe care il au pentru a explica de ce planete vechi de miliarde de ani ar mai putea avea campuri magnetice – toate celelalte mecanisme ar presupune planete tinere.

Din pacate, pentru suporterii teoriei miliardelor de ani, cu cat descoperim mai multe despre planete, cu atat ne dam mai bine seama ca modelul dinamului nu poate functiona pentru ele.³ Aceasta nu ar trebui sa ne surprinda, totusi, multi adepti admit ca pana si Pamantul pune probleme uriase pentru teoria dinamului, si Pamantul este planeta pentru care acest model a fost inventat!⁴

Mai multe date despre Mercur

Distanta fata de Soare: 57,910.000km
Raza ecuatoriala: 2439,7km
Viteza de scapare ecuatoriala: 4,25km/sec
Perioada de rotatie: 58.6462 zile
Temperaturi:

Medie suprafata: 179°C
Max suprafata: 427°C
Min suprafata: –173°C

Inapoi la Mercur. Pentru a fi veche de miliarde de ani si a avea inca un camp magnetic, ar trebui sa existe miscari fluide in miezul planetei. In consecinta, miezul ar trebui sa fie topit. Dar asa cum spune un evolutionist, “Mercur este atat de mica, incat opinia generala este ca planet (si miezul ei) ar fi trebuit sa fie inghetate bocna cu aeoni in urma”.⁵ In concluzie, miezul nu poate fi topit, asta insemnand ca teoriile evolutioniste ar trebui sa stabileasca ca Mercur nu poate avea un camp magnetic. Si totusi are!

Unii evolutionisti speculeaza ca poate miezul lui Mercur nu este din fier (care ar fi trebuit sa fie “inghetat bocna cu aeoni in urma”), ci din fier sulfurat (care nu s-ar fi solidificat in tot acest timp). Dar aceasta rezolvare creeaza o problema si mai mare.

Un principiu fundamental al teoriei nebulei solare (care este folosita pentru a explica formarea sistemului solar) este ca nu pot exista elemente volatile, ca sulful, asa de aproape de soare, asa ca nu ar trebui sa existe fier sulfurat in Mercur. Asadar, incercand sa salveze un Mercur vechi de miliarde de ani, evolutionistii submineaza chiar teoria fundamentala despre formarea intregului sistem solar.⁶

Creationistii nu au nici o problema in a explica campul magnetic al lui Mercur, nici pe cel al oricarei alte planete. Sunt mai multe moduri prin care o planeta tanara (6000 de ani) ar putea avea camp magnetic.⁷ Dar, din moment ce evolutionistii resping o creatie tanara, ei nu pot explica magnetismul planetar. Asa cum afirma un evolutionist, “Magnetismul este un mister la fel de mare acum, ca atunci cand William Gilbert (1544-1603) a scris cartea “In privinta magnetismului, corpurilor magnetice si marele magnet, Pamantul” in 1600”!⁸

Puzzle planetar

Daca ai sta pe Mercur, ai vende Soarele rasarind, apoi apunand imediat, rasarind din nou si mergand spre vest. Similar, la apus, rasare pt o scurta perioada, inainte sa apuna din nou. Aceasta datorita modului in care se combina rotatia planetei cu orbita eliptica.

Cand un crestin examineaza sistemul solar, este usor sa te intrebi daca Dumnezeul Creator nu cumva a proiectat planetele pentru a da peste cap explicatiile non-creationiste. In mod repetat, noile descoperiri contrazic ideile naturaliste. In mod ironic, in cazul lui Mercur, pana si evolutionistii admit, dupa o vreme. Ei admit ca orice incercare de a include Mercur in modelele lor evolutionare le va duce la esec – ei spun ca Mercur este o ‘capcana’⁹ care i-a ‘sedus’⁹ pe evolutionisti si care are ‘o atractie fatala pentru cei care incearca sa gaseasca un model al sistemului solar.’⁹

Asadar, vedem cum aceasta planeta mica, insignifianta chiar, creeaza probleme enorme pentru cei care doresc sa nege existenta unui Creator. Cu adevarat, ‘Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca’să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca’să facă de ruşine pe cele tari.’ (1 Corinteni 1:27)