Explore
Also Available in:

Ţinta greşită

O familie misionară a dat un nume de top în cercetarea „omului maimuţă”!

de Russell Grigg

Majoritatea oamenilor au auzit de antropologul Louis Leakey, cunoscut cel mai bine ca omul ce a schimbat gândirea evoluţioniştilor referitoare la locul unde se presupune că a evoluat omenirea. Aceasta prin faptul că a descoperit fosile asemănătoare maimuţei în estul Africii şi le-a declarat a fi mai „în vârstă” decât cele descoperite în Asia, cum ar fi Omul Java descoperit de Eugene Dubois în Indonezia sau Omul Negru de Peking descoperit de Davidson în China. Însă majoritatea cititorilor nu cunosc puternicul fundament creştin pe care el l-a avut odinioară.

8463Leakey
Despre Louis Leakey s-a scris de multe ori în populara revistă National Geographic, până la moartea lui în 1972. Promovarea descoperirilor lui l-a făcut faimos în toată lumea, iar studiul evoluţiei umane a devenit sinonim cu numele lui de familie. În 1959, el lucra într-o zonă aridă, deşertică din Africa cunoscută sub numele de Olduvai Gorge (redenumită astăzi Oldupai Gorge), unde a descoperit fosilele pe care le-a denumit Homo habilis. Această descoperire a fost promovată de evoluţionişti ca şi progenitură a omului modern. Oricum, acest fapt nu mai este susţinut la scară largă. Mulţi cred că Homo habilis nici măcar nu poate fi considerată o categorie valabilă.

Louis s-a născut în 1903 la Centrul de misiune Kabete, lângă Nairobi, Africa de Est Britanică, acum Kenya, unde părinţii lui englezi erau misionari ai Societăţii de Misiune a Bisericii (Church Missionary Society). A crescut „mai mult african decât englez”. Copil fiind, vorbea fluent limba Kikuyu, la fel ca engleza. A jucat jocurile copiilor africani, şi-a construit propria colibă cu trei camere din noroi şi împletituri de nuiele şi a învăţat cum să mâne animalele şi cum să vâneze cu lancea şi măciuca. Mai târziu, avea să pretindă că acest antrenament al observaţiei şi al perseverenţei a reprezentat cheia abilităţii în descoperirea fosilelor. A fost admis în Tribul Kikuyu ca războinic junior la vârsta de 11 ani. Bătrânii i-au dat numele de Wakuruigi, ce însemna Fiul Uliului, şi, de atunci încolo, l-au tratat - ca şi pe alţi iniţiaţi - ca pe un adult.

La vârsta de 13 ani a strâns o colecţie de resturi de obsidian (un tip de rocă1) şi a descoperit că ea includea şi câteva capete de topor şi de săgeată autentice. Biograful său spune: „Din acel moment, Louis s-a dedat întru totul preistoriei”.2

8463Time-margazine
Time magazine’s cover for 7 November 1977 featured Richard Leakey beside an artist’s impression of the imaginary Homo habilis.

Din 1922, a frecventat cursurile Universităţii Cambridge şi a absolvit cursurile de arheologie şi antropologie în 1926. În 1930 a primit o diplomă de doctorat, iar mai târziu, diferite doctorate onorifice. A abandonat ambiţia din tinereţe de a călca pe urmele tatălui său ca misionar în estul Africii şi şi-a dedicat viaţa efortului de a demonstra că afirmaţia lui Darwin cum că evoluţia omului a început în Africa şi nu în Asia este autentică.3

Ce se naşte din pisică, şoareci mănâncă

În 1933, în Anglia, Louis a întâlnit un desenator ştiinţific, o femeie în vârstă de 20 de ani, pe nume Mary Nicol căreia i-a cerut ajutorul în privinţa desenelor din prima lui carte.4 Asocierea lor s-a transformat într-o relaţie, deşi el avea deja un copil, iar cea care-i era soţie de cinci ani de zile era însărcinată cu al doilea. Ea a divorţat de Louis în 19365, iar în acelaşi an, el şi Mary se căsătoreau.

Louis şi Mary, care-şi făcuse la rându-i un nume în domeniul evoluţiei umane, au avut trei copii. Fiul al doilea, Richard, născut în Kenya în 1944, este cel mai cunoscut dintre aceştia, pentru că şi el a devenit paleontolog şi a propus interpretări controversate în legătură cu fosilele descoperite de el. Richard s-a căsătorit în 1966 şi apoi, în 1969, exact ca tatăl său în urmă cu 36 de ani, a început o relaţie cu o tânără savantă, când soţia lui tocmai născuse primul lor copil.6 Au divorţat, iar un an mai târziu Richard s-a căsătorit cu Meave Epps (expertă în maimuţe fosilizate). Fiica lor, Louise, a ajuns la rându-i paleontolog. Această dinastie de trei generaţii a fost numită de evoluţionişti „prima familie a paleontologiei”.

Photo by Warwick Amstrong 8463skull
craniu Homo habilis

În anii din urmă, Richard s-a alăturat listei de persoane (precum cunoscutul propagandist evoluţionist şi zoolog Richard Dawkins) care au girat şi susţinut Humanist Manifesto 2000 [Manifestul Umanist 2000]. În 1984, el şi-a arătat aversiunea faţă de creaţionişti, refuzând în mod ilogic să trimită măcar una din fosilele hominide originale descoperite în Kenya, la un imens simpozion ţinut în acel an la Muzeul de Istorie Naturală din New York, motivând că „o astfel de expunere ar fi prea riscantă într-o ţară unde creaţioniştii sunt activi”7. La acelaşi simpozion, Mary a desfiinţat pur şi simplu conducerea muzeului pentru „punerea în pericol a fosilelor unice … prin expunerea lor într-o singură sală, unde un fundamentalist [religios] putea intra cu o bombă şi distruge astfel întreaga moştenire”!7

În 1959, Mary descoperise un schelet robust cu dinţi uriaşi, în depozite ce conţineau şi unelte de piatră. Louis a pretins că era vorba despre un strămoş uman şi l-a numit Zinjanthropus (însemnând Omul Africii de Est) boisei.8 Datorită mărimii dinţilor (aceeaşi mărime cu cea a gorilelor mult mai mari) şi a crestei sagitale mari pentru ataşarea unor puternici muşchi ai fălcii, el a fost poreclit Spărgătorul de Nuci. Majoritatea celorlalţi antropologi l-au considerat a fi foarte inuman. Totuşi, revista National Geographic a publicat primul din multele articole referitoare la descoperirile soţilor Leakey9 şi i-a sponsorizat din acel moment înainte.

Escapade studenţeşti

La Universitatea din Cambridge, între anii 1922 şi 1926, Louis a stârnit agitaţie. El s-a adresat conducerii să i se permită să ia limba kikuyu drept una dintre cele două limbi moderne necesare pentru eliberarea atestatului de competenţă în această limbă, semnat cu amprenta degetului lui Koinange, şeful tribului Kikuyu1. Apoi, în locul de participare la cursurile de limba kikuyu, în care nu a avut loc nici un curs, el a trebuit să pregătească un supraveghetor universitar repartizat pentru el! De aici a apărut legenda că el a fost „omul care s-a examinat pe sine însuşi în limba tribului Kikuyu”. Înainte de a merge la Cambridge, Louis şi-a oferit serviciile Şcolii Londoneze pentru Studii Orientale de a preda limba kikuyu la departamentul de limbi africane. Când Universitatea din Cambridge a solicitat aceleiaşi organizaţii londoneze, doi examinatori în kikuyu, ei le-au trimis numele lui Leakey, fără să sesizeze că el a fost şi studentul examinat. Acest impas a fost soluţionat când supraveghetorul a asigurat universitatea că el a învăţat suficient de bine kikuyu de la Louis pentru a fi capabil să-l examineze2.

Cu o altă ocazie Louis a îndrăznit să se roage înainte de masa de prânz în limba kikuyu în loc de limba latină, cum se obişnuia. El ,,şi-a zumzăit răsunător rugăciunea fără ca vreunul dintre membrii consiliului colegiului [profesori] să remarce”1.

Referinţe:

  1. Morell, V., Ancestral Passions, Simon & Schuster, New York, p. 28, 1995
  2. Leakey, L.S.B., White African, Hodder and Stoughton, London, pp.95, 156–57, 1937.

Mai târziu, Louis a recunoscut că Zinjanthropus nu era un strămoş direct al omului modern. Însă el a revendicat acest titlu pentru alte fosile pe care echipa sa le descoperise în Olduvai Gorge între anii 1960–63, numindu-le Homo habilis (sau omul îndemânatic). El spunea că aceştia erau hominizi mai avansaţi, aflându-se în mod clar pe linia evolutivă către Homo sapiens (omul modern). De atunci, Homo habilis a fost declarat de majoritatea paleontologilor evoluţionişti un „taxon invalid” (categorie biologică), adică o specie fantomă compusă din „resturi” de fosile atribuite mai corect altor specii.10

Influenţa creştină

Tânăr fiind, Louis îşi propusese ca lucrarea vieţii lui să fie cea de misionar.11 În Africa, el văzuse puternicul efect pozitiv al creştinismului într-o societate animistă. În autobiografia sa, el vorbeşte despre doi tineri Kikuyu, Naomi şi Ishmael, ambii creştini, care doreau să se căsătorească. Însă bunicii lor fuseseră duşmani şi, pe patul de moarte, cel al lui Naomi „rostise un blestem în sensul că el se va întoarce din lumea spiritelor şi va veni de hac întregii familii dacă ei ar permite vreodată cuiva dintre urmaşi să se căsătorească cu cineva din familia duşmană.” Naomi şi Ishmael n-au renunţat şi s-au căsătorit, trăind fericiţi mulţi ani. Louis spunea că „băştinaşii locali necreştini … au decis că creştinii pot ignora astfel de blesteme fără a fi pedepsiţi, ei şi rudele lor”.12

El descrie şi tabu-ul Kikuyu referitor la atingerea unui trup mort, ceea ce făcea ca bolnavii pe moarte să fie duşi într-un tufiş pentru a-şi da acolo ultima suflare, cadavrele urmând a le fi devorate de hiene, fără a mai trebui astfel a fi îngropate. Comenta el: „Normal că acei Kikuyu care au devenit creştini au abandonat aceste idei şi obiceiuri vechi şi nu le este deloc frică a atinge un cadavru, un craniu sau un schelet omenesc … Kikuyu creştini sunt astfel căutaţi constant la funeralii.”13

Ca tânăr, Louis fusese foarte dedicat creştinismului. La Boscombe (lângă Bournemouth), el obişnuia să stea la o tribună improvizată şi să predice trecătorilor de pe străzi. Cât timp a stat la Cambridge, le făcea uneori vizite colegilor în camerele lor pentru a le „atrage atenţia că nu fuseseră buni creştini”.14 Până în 1925, crezuse mereu că poate fi şi misionar şi om de ştiinţă.

Deci ce a determinat acea schimbare totală în Louis, nu doar în privinţa ţelurilor vieţii, ci şi în cea a concepţiei sale despre lume? Ne spune chiar el în autobiografie: „ … Devenisem ferm convins de adevărul teoriei evoluţiei, adevăr diferit de cel al Creaţiei descrise în Genesa …”.15

Concluzie

Pe scena lumii, viaţa lui Louis Leakey a fost o tragedie, vai, mult prea des întâlnită. De atâtea ori părinţii credincioşi nu-şi dau seama că învăţătura „ştiinţifică” cu care sunt alimentaţi până la saturaţie copiii lor vine dintr-un mediu ce respinge istoria Bibliei - se bazează pe un sistem dogmatic filozofic, ce respinge acţiunea divină directă. Însă istoria Bibliei reprezintă temelia Evangheliei. Aşadar, nu este de mirare că astfel de elevi sfârşesc de obicei prin a respinge crezurile din copilărie - mai ales cei mai sclipitori ce realizează inconsecvenţa punerii „credinţei” şi „realităţii” în două cutii separate. Dacă părinţii aceştia şi-ar înarma şi echipa măcar familia cu o perspectivă biblică a tot ce este şi se petrece în lumea asta, o perspectivă care să le permită acestora să facă legătura între Biblie şi realitatea lumii adevărate, cât de diferită ar fi o astfel de ştiinţă autentică şi ce rezultate ar avea ea!

Louis Leakey a murit în Londra, pe 3 octombrie 1972, la 69 de ani. Ca şi în cazul nostru, al tuturor, alegerile sale i-au afectat atât destinul pământesc, cât şi pe cel veşnic. Onorat de lumea „trecătoare”, el n-a reuşit a fi „omul după voia lui Dumnezeu” care rămâne în veac”. (1 Ioan 2:17)

Referinţe

  1. Cunoscute drept „sticlă vulcanică”, fragmentele obsidiane pot tăia cu marginile la fel de bine ca şi cele mai bune bisturiuri. Enter
  2. Cole, S., Leakey’s Luck, Harcourt Brace Jovanovich, Londra, p. 37, 1975. Enter
  3. Darwin, C., The Descent of Man, John Murray, Londra, p. 155, 1887. Enter
  4. Leakey, L.S.B., Adam’s Ancestors, Methuen & Co. Ltd., Londra (1934, rescrisă în 1953). Majoritatea desenelor sunt făcute cu cremene. Enter
  5. În anii ’30 ai secolului trecut în Anglia, singurul temei sigur pentru divorţ era adulterul. Enter
  6. Morrel, V., Ancestral Passions, Simon & Schuster Ltd., New York, p. 344, 1995. Enter
  7. Ref. 6, p. 533. Enter
  8. Acum este numit Australopithecus (sau Paranthropus) boisei. Enter
  9. Leakey, L.S.B., Finding the world’s earliest man [Descoperirea celui mai străvechi om], National Geographic 118(3):420–435, September 1960. Enter
  10. Vezi interviul cu autoritatea „evoluţiei umane”, Dr. Fred Spoor pe documentarul CMI, The Image of God. Enter
  11. Leakey, L.S.B., White African, Hodder and Stoughton, London, p. 68, 1937. Enter
  12. Ref. 11, pp. 82–83. Enter
  13. Ref. 11, pp. 186–188. Enter
  14. Ref. 6, p. 28. Enter
  15. Ref. 11, p. 161. Enter